Drogaţi la “drumul mare”! Nimănui îi pasă…

Motaind la marginea drumului
Motaind la marginea drumului

Un individ stătea ghemuit la marginea trotuarului Şoselei Bucureşti, la intersecţia cu Tineretului pe bordură joi dimineaţă, 8 august, la o oră la care circulaţia pe acel bulevard este foarte intensă.

Văzută de departe mogâldeaţa nemişcată cum stătea mi-a părut a fi un sac cu gunoi; dar apropiindu-mă am văzut că este un om.

Am întrebat câţiva cetăţeni care aşteptau în staţia de autobuz ce ar putea fi cu acela, dacă o fi mort…
„Nu este mort, domnule, de mai multe zile tot stă pe acolo, ieri striga de zor doar el ştie ce…”, mi-a răspuns cineva.

Nefiind mort am gândit că poate este un om în nevoie, poate are nevoie de ajutor şi am trecut strada (ocolind pe la trecere) ca să văd mai de aproape ce şi cum…
În momentul în care m-am apropiat pe şosea a trecut o maşină a unora cărora ar trebui să le pese dar nu le-a păsat, văzându-şi de drum…

A fost momentul în care orice urmă de omenie din sufletul meu s-a dus şi a răbufnit o revoltă fără margini, a răbufnit din mine toată fiinţa animalică (moment de care acum îmi este ruşine căci m-am lăsat dominat de animalul din mine) şi am murmurat „…duceţi-vă dracu’ cu toţi ai voştri!”.
În secundele următoare individul s-a ridicat, a traversat şoseaua printre zecile de maşini, s-a dus în Parcul Colorat şi s-a întins pe o bancă.

Veţi zice, sigur veţi zice: de ce nu ai sunat la 112? Hai nu zău? Păi când aceia pe care i-ar trimite unuunudoiu’ se fac că nu văd ce rost ar mai avea sunatul meu?

Tot ce am apucat să văd la individ a fost o faţă nebărbierită, ochii duşi în cap şi hainele murdare…
Nu ştiu dacă era drogat sau doar beat, am văzut că se clătina printre maşini şi mergea fără să vadă…

Mi-am văzut şi eu de drumul meu, furios şi trist că puţina omenie care a mai rămas în mine, în noi, atât a reuşit să producă: trei rânduri scrise într-o pagină citită de câţiva cititori amabili.

Şi mă mai întreb, întrebându-i şi pe cei în drept, Primărie, Poliţie, Jandarmerie, Poliţie Locală dacă ei ar avea curajul să-şi lase copiii, soţiile, părinţii să treacă seara, ca să nu zic noaptea, căci nu au ce căuta copiii noaptea pe străzi, printr-un astfel de parc… Dar uni dintre cei “întrebaţi” nici măcar nu au program de noapte…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Navigând în continuare vă exprimaţi acordul asupra folosirii cookie-urilor. Despre cookie

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close