Plângând unul pe umărul celuilalt, angajat și angajator!

Uitați-vă in ochii lor, daca puteti!
Uitați-vă in ochii lor, daca puteti!

Angajații DGASPC Giurgiu au fost în grevă… Am încercat să empatizez cu ei, chiar am făcut-o până în momentul în care am văzut că pactizează cu cei care ar trebui să-i plătească.

Oricine ar spune orice, adevărul crunt este acela că instituția care trebuie să dea bani pentru plata salariilor la DGASPC Giurgiu este Consiliul Județean; bani de la Buget, evident dar ei trebuie să facă asta.

Să vină șeful care trebuie să te plătească și să-ți plângă pe umăr, spunându-ți că îi pare foarte rău dar nu are bani iar tu să-l aclami, aprobator, mi se pare jenant.

Nu vorbesc gratuit! Am trecut de 2-3 ori prin asemenea situații, situații în care veneam la serviciu cu mațele chiorăindu-mi de foame în vreme ce șefii huzureau prin cine știe ce ape limpezi… Ajunsesem să ne certăm între noi, ca proștii, acuzându-ne unii pe alții, cei care voiau să încetăm lucrul contra celor care nu voiau (din cine știe ce motive).
Credeți că șefilor le păsa? Convingeau ei pe câte unul care să vină și să ne spună că șeful face eforturi dare este momentan într-o criză…

Cam așa au ajuns angajații de la DGASPC! Să-i plângă de milă celui care ar trebui să-i plătească!
Ce i-o interesa pe ei, angajații, că șeful lor nu se înțelege cu șefii aflați la guvernare? Treaba angajaților este să-i îngrijească cât mai bine pe asistați, efort pentru care trebuie plătiți căci nu fac muncă voluntară.

Treaba șefului este să-i plătească! Cu ce bani? Este strict treaba lui! Să-i ia de mânuță (aș fi zis de gât dar azi sunt politicos!) pe parlamentarii noștri, buni de gură de nu-i întrece nimeni atunci când vorbesc așa, în general, să se ducă pe capul premierului, să ia cuvântul în Parlament, să facă lobby, să facă orice astfel încât oamenii, angajații din subordine să-și primească salariile… Ba chiar și în stradă ar fi putut ieși aceia pentru că angajații nu au timp de proteste, ei trebuie să îngrijească asistații.
Ei nu muncesc cu gura!!!

Așa că, fără supărare, eu i-aș fi spus acelui șef: ”Frățică, noi te credem că faci eforturi dar dacă nu ești în stare, du-te”.

Precizare absolut necesară: am trecut de 2-3 ori prin astfel de situații, au fost zile în care la serviciu fiind îmi chiorăiau mațele de foame, nu pot să spun că îmi plângeau și copii de foame pentru că erau deja mari și mergeau pe drumul lor.
Și mai este ceva! Eu sunt socialist, nu social-democrat (apropo, aceștia or ști ce sunt?).

PS. Uitați-vă în ochii celor din imagine, dacă puteți, voi, aleșii noștri!
Oricâtă simpatie și înțelegere aș avea pentru cineva nu voi pactiza vreodată cu cel căruia nu-i pasă de mine decât în vorbe frumos meșteșugite.
Întotdeauna voi fi alături de cei nedreptățiți!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Navigând în continuare vă exprimaţi acordul asupra folosirii cookie-urilor. Despre cookie

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close